Un cuvânt greu.Gunoi.
Poate ca definiția din DEX astăzi nici măcar nu mai este de actualitate.
În zilele care au trecut, am văzut foarte multe persoane care își aruncau gunoiul tacticos.
Dar ce înseamnă să arunci gunoiul?
A arunca gunoiul din punctul meu de vedere, înseamnă :
. O multitudine de deșeuri intr-o pubela de gunoi sau pungă;
. A îți vinde propria mașina care te-a dus cu succes de la punctul A la B unei alte persoane;
. A îți vinde telefonul mobil cu care ai vorbit, ai trimis e-mailuri, ai făcut fotografii;
. A îți vinde actuala casă pentru că îți trebuie una mai încăpătoare;
. A iți vinde unei alte persoane propriul notebook cu care ti-ai făcut anumite proiecte sau postările pe internet;
. A prelua scaunul si biroul colegului care a fost promovat, respectiv concediat.
Acestea sunt doar câteva dintre așa zisele gunoaie pe care cu toți le cumpărăm.
Până la urmă cu toți suntem gunoaiele ale strămoșilor noștri, încă de pe vremea lui Adam și Eva.Unii poate chiar niște rebuturi ale omenirii sau nu ?
Dar întrebarea cea mai pregnanta este ce faci cu gunoiului pe care îl primești ?
Oare ce înseamnă gunoiul ?
Faceți căutări pe acest blog
luni, 30 ianuarie 2017
duminică, 22 ianuarie 2017
Cum sa îți creezi propriul sistem și să...
Sa vedem.
Punct și la obiect.
Cum sa îți creezi propriul sistem?
Simplu :
Îți creezi propriul sistem, propriile legi, propriile reguli, iar intr-o zi cand lumea iti este mai draga, acesta îți va răspunde cu o forță de reacțiune cel puțin egală sau mai mare cu propriul sistem creat chiar de către tine.
Astfel ca ai următoarele variante :
1. Te retragi și trăiești;
2. Îți scrii propriul sfârșit;
3. Sistemul te concediază;
4. Te sinucizi.
Alegerea este a ta !
când se termină varianta a intaia
Când se termină varianta a doua
Când se termină varianta a treia

Chiar nu știu ce titlu sa ii pun
În această dimineață vă voi scrie câteva rânduri despre ceea ce consider, ca persoană că reprezintă pentru mine " meseria " de politician.
Din punctul meu de vedere, " meseria de politician ", așa cum am m-ai spus în mai multe rânduri nu există.
Iată și de ce ?
Urmarind în afară de viata tumultuoasa a cetățenilor de zi cu zi, am urmărit și pe acele persoane care au fost alese în diferite funcții pentru a își reprezenta interesele comunității pentru care au fost aleși.
De ce spun diferite funcții politice?
Iată câteva exemple de viață de politician :
exemplu numărul 1
Ceea ce nu se scrie înpresă până acum, este faptul că :
1. De exemplu cu câteva luni înainte de penultimele alegeri locale, primarul care a fost investit atunci, era venit din capitală, astfel ca acesta și-a făcut buletin de identitate în Ploiești
2. După scandalul în care a fost implicat, funcția de primar a devenit vacant, astfel ca diferiți consilieri locali au preluat funcția de primari ( Raul Petrescu, Iulian Teodorescu, Ganea Cristian ). Bineînțeles ca nu putem sa luăm și în calcul funcția de președinte de consiliul județean ( Rodica Paraschiv, chiar și persoana detașate din alte județe Călărași și Bacău ).
Persoane care doresc să ne reprezinte încă o dată că prima dată.
Viața de politician! Deplasări cu mașinile de protocol, deplasări în afară țării, cazare în case de protocol, etc !
Și totul pe fonduri europene !
Cum mi se pare acest lucru?
Haos alb, ca un ger de iarnă, la minus 30 de grade !
Întrebarea care ma frământă zilele acestea, este următoarea de unde am certitudinea ca aceste fapte nu se vor mai repeta.
Cu toți ne-am ales anul trecut atât reprezentații în județele tarii cât și în Senatul și Camera Deputaților al Parlamentului României, dar oare am făcut alegerea bună sau istoria s-a repetat din nou ?
Iată care este viata într-un oraș din provincie, aflat la 60 de kilometri de capitală.
Oraș sau județ care poate fi oricare din țară sau din județele țării sau chiar capitala, ea însăși.

sâmbătă, 21 ianuarie 2017
Despre friciile oamenilor aflați în funcții de conducere
Astăzi voi scrie câteva rânduri despre friciile sau temerile oameni aflați în posturi de conducere.
Din articolele anterioare am dedus că oamenii care se află la conducere au o serie de temeri.
Dar ceea ce vreau sa spun este faptul că, aceștia dacă sunt în funcții de conducere sau coordonare a unei echipe sunt :
1. " Nu este doar un job ";
2. Sunt direct răspunzători de viața, sănătatea, personalului aflat în sub ordine.
3. Răspund în fața legilor pentru toate faptele și deciziile pe care le iau.
Iar acum câteva rânduri despre fiecare din cele 3 fraze pe care le-am scris mai sus.
Pentru prima frază :
Când te afli în poziția de conducere, oricare ar fi aceasta trebuie să cunoști ca la început carierei ti-ai dorit sa ajungi în acel punct.
Ti-ai dorit sa ajungi în acel punct, nu ca să te lauzi în fața prietenilor când ieși cu ei la o bere o data la nu știu cât timp și cu alte reușite în viață.
Ceva de genul : bai știți ce sunt eu de azi ? Sunt șeful al unui departament sau companie,etc
Ti-ai dorit sa demonstrezi ție însuți ca îți poți depăși propriile reguli, gândiri, trăiri, etc.
Pentru fraza a doua :
Un exemplu elocvent ar fi faptul cand suni la numărul unic de urgenta ( 911 sau 112 sau 113 ), iar operatoare îți răspunde într-un mod mai puțin plăcut ție ca și persoană, deși langa tine sta o persoană care ție îți este draga.
Sau când s-a construit autostrada Sibiu -Orăștie, iar fix de pe o lună de la inaugurarea acesteia fundația a început să se surpe.
Sau costul autostrăzi Transilvania, care inițial a fost începută cu o companie americana, dar care a construit cu preț la jumătate în Croația și statele din vechea Iugoslavie sau Serbie o întreagă autostradă.
Ești direct responsabil pentru viețiile angajaților, de la banalul șofer până la femeia de serviciu, colegii de la întreținerea a unei cai de rulare feroviare, aeriene, rutiere sau oricare angajat din cadrul al unei companii, departament, etc.
Pentru fraza finală :
În fiecare stat, există o serie de legi pe care trebuie sa le respecți.

miercuri, 18 ianuarie 2017
Povestea nescrisa a pistolului
O sa încep direct să scriu despre această poveste fără a mai scrie o introducere ca până acum.
De ce povestea nescrisa a pistolului ?
Iată de ce !
Se cunoaște faptul ca fiecare om are unul sau mai multe visuri în timp vieții.
Acum o sa ma întrebati ce are acest lucru cu pistolul.
Ei bine, pistolul reprezintă motivația la care fiecare persoană aspiră.
Este ca un fel de oază, un miraj intr-un mare deșert.
Adică ceea ce înseamnă pentru o persoana o oază cu palmieri și apă. De vis.
Un miraj în care unii văd o familie fericită, alții se văd că fiind conducători de companii, țări, departamente, bani, viata traita in lux, vedetism, putere,numele lor gravat pe o strada, o statuie, un parc de recreatie,președinți,etc.
Iată ce înseamnă mirajul și în același timp pistolul.
De ce spun din nou pistolul ?
Pentru ca fiecare persoană a ajunge la acest miraj trebuie să tragă cu acest pistol, adică să calce peste cadavre.
Deși nu îmi plac pariurile, pot sa spun ca este ca ruleta rusească.
Ruleta rusească în care avem un pistol, un glonț și jucătorii la aceasta, nu mai că se joacă la scară mai mare.
Este ca un joc al copilăriei mexican.
Dar dacă întâlnești deja astfel de persoane care au tras deja cu astfel de pistol, ce faci ?
Simplu : Fugi !
De ce ?
Pentru că astfel de persoane vor ca întotdeauna pistolul să fie la ei, sa aibă întotdeauna ultimul cuvânt de spus și vor încerca întotdeauna prin orice mijloc să dețină acest pistol, sa facă ei jocurile, sa fie ei ultima persoană care spune cuvântul.
duminică, 15 ianuarie 2017
Despre "Nu este doar un job "
Așa cum am scris în titlu este vorba despre " Nu este doar un job ".
Săptămâna aceasta datorită condițiilor meteo nefavorabile am fost nevoit să pierd timp ca și alți călători ai transportului feroviar în gara.
Așa că petrecându-mi ceva timp în această gara nu am putut sa nu observ stoperul al unei companii de tip fast-food care angajează și avea următorul slogan : "Nu este doar un job !"
Ceea ce pot sa spun ca da într-adevăr dacă tu ca și persoană considerîn ca " nu este doar un job " și ai ce învățat tot timpul, chiar " nu este doar un job ".
Dar dacă tu ca și persoană, ești o persoana care îi place rutina, atunci cu siguranță pentru tine nu va fi niciodată un job.
Din păcate nu am o fotografie care să vă arăt acel stoper, dar cine dorește poate sa treacă oricând pe acolo să îl vadă.
Dar aici în acest articol nu este vorba doar despre câteva acea companie care angajeaza în cadrul companiei.
Este vorba despre persoanele care vor sa evolueze în cariera lor.
De exemplu, tot datorită condițiilor meteo nefavorabile angajații de la CFR Infrastructura încearcă ca și meșterul Manole să curete fără sorți de izbândă macaze le care duceau către intrarea în gara.
Pe o parte aceștia aruncau zăpadă de pe acestea, iar pe de altă parte trenurile tot veneau, iar natura cu o forță aprigă își arăta colții prin viscol și ninsoarea cât și ger.
Încă mi-a rămas întipărită în minte imaginea în care aceștia și-au luat lopețile și maturicile ca să curețe acele macaze, iar la sfârșitul zilei, după urgia a trecut, aceștia și-au in fipt maturicile confecționate din vreascuri, pe lângă acestea, semn ca au fost acolo s-au luptat cu natura pentru a nu știu a càta oară și au învins pentru ca noi ca și calatori sa ajungem la destinație în siguranță.
Starbuck
Dar ceea ce mai pot sa va zic ar fi următoarele fapte :
1. Cetatenii orașului București sunt total nemulțumiți de faptul că București Nord i se spune Gara de Nord.
Întrebarea mea este următoarea cum s-ar numi o astfel de gara în care trenurile vin apoi sunt garate la depou ?
Până la urmă capăt de linie este și Timișoara, Constanța, Suceava, etc.
2. Nu se pot face niște cupole pentru a acoperi macazurile de intrare sau măcar o parte dintre ele, astfel încât atât personalul de mentenanța cât și timpul petrecut în frig, viscol, ninsoare dar si în tren să fie redus?
Iar acum sa revenim la fraza din titlu.
Ce este acela un job înainte de toate?
Este locul de muncă în care te duci îți desfășori o activitate și ești renumerat.
Dar tu ca și persoana poți fi o persoană care îți place rutina, adică ma duc la serviciu, beau cafeaua, prezint produsul sau ma lupt cu natura și apoi te întorci acasă și iar o iei de la capăt din nou, ba unii chiar stand la căldură pe când ceilalți stau în frig.
Sau poate nu îți place rutina, cine știe mai bine, decât tu însuți ?
Joburi se pot găsi pe toate drumurile de la un banal fotograf, inginer sau chiar politician.
Ups am spus politician.
Greu cuvânt nu este așa?
Poate că ți se pare ca este doar un simplu job.
Dar nu este așa!
De ce nu este așa?
Îți spun eu de ce.
Jobul de politician nu exista.
Exista reprezentat al comunității în care trăiește în Parlamentul României, sau al Consiliului Județean, Local etc.
Ca și reprezentat al comunității în care ai candidat și ai fost ales în diferite funcții sau joburi cu atribuțiile aferente ești direct responsabil pentru :
1. bunăstarea cetățenilor țării;
2. bunăstarea cetățenilor comunității în care trăiești ( chiar și a propriilor copii, părinți, bunici, nepoți, etc );
3. ești direct responsabil pentru viața a tuturor cetățenilor chiar și a celor care tranziteaza
țara, comunitatea, etc;
4. ești direct răspunzător pentru investițiile pe care le aduci țării și a comunității pe care o reprezinți;
5. bineînțeles ca ai și propriile privilegii : mașina cu șofer, pază și protecție,casă de protocol, telefon și alte beneficii. Beneficii care unele dintre ele le poți obține, ca simplu angajat în diverse funcții a unei companii.
6. dar ce faci când te folosești de acestea pentru a obține diverse avantaje ?
Aici rămân sa decidă instituțiile statului care ghici ce ? Sunt subordonate Parlamentului prin diverse comisii peste comisii.
Deci avem o super putere care nu se subordonează nici unei comisii.
Nasol nu ?
Un fel de totalitarism parlamentar.
Yaiti !
Super putere !
Super autoritate !
Yaiti !
Starbucks

sâmbătă, 14 ianuarie 2017
Formularul 088
Sa vedem.
Mediul de afaceri a țipat în sus și în jos ca este foarte multa birocrație, așa că primul lucru pe care l-au făcut este acela sa ceară ca formularul 088 să fie eliminat .
De ce ? Pentru că conținea o serie de întrebări care actualilor angajatori, dar și viitorilor angajatori pe care li se părea ca sunt mai mult decât indecente sau impertinente.
Întrebări ca : ce școală ați absolvit ?
La ce va duce la eliminarea acestui formular?
La apariția a noi afaceri sau microintreprinderi, etc.
DAR și la efectul ca și în cazul permiselor de conducere, adică persoane care au deficiente la scris și citit sa obțină permise de conducere.
Chiar aștept sa vad cum o să gestioneze cei de la Anaf viitoarele cozi în care angajatorii vor depune declarațiile de venit obținute în timpul unui an de muncă calendaristic.
DAR Și colectarea a taxelor și impozitelor ale acestora.
Cum spuneam ca o noapte de vară fierbinte !
De vis ! Ce sa m-ai spun!
De abia aștept să văd cum fiecare își va lua sacosica sau gentuța cu bănuți să își plătească dările către stat !
De vis !
Poate ca la început o să stea fiecare la rând în fiecare lună, an de an, dar mai târziu... doar suntem români...
De vis ! Ca o noapte fierbinte de vară 😈😨
O seară plăcută va doresc !

joi, 12 ianuarie 2017
De ce sistemul de valori este la pământ
În seara aceasta voi scrie câteva rânduri despre sistemul de valori.
Ce înseamnă un sistem de valori ?
Este acel sistem de valori în care fiecare țară își definește valorile, oamenii de cultură, intelectualii, profesorii, doctorii, etc.
Bineinteles ca fiecare țară,oraș, județ își are propriul etalon.
Unul mai bun decât celălalt.
Dar ce înseamnă în ziua de azi un om intelectual ?
Până în anul 1989, omul intelectual era aceea persoană care urma o facultate și primea un post de muncă repartizat într-o anumită zona a țării.După anul 1990, omul intelectual este reprezentat de o multitudine de persoane care urmează o facultate, unele dintre ele ajunse chiar în funcție de conducere doar datorită presupusei experienței pe care o au în câmpul muncii și care pentru a își păstra locul de muncă are variantele :
1. Ori își elimina adversalul prin orice modalitate;
2. Ori urmează o facultate la distanță sau fără frecvență redusă;
3. Oricum ambele;
4. Și bineînțeles ca există și așa zișii prietenii din cadrul cercului de prieteni 😨
Dar cum se înțeleg cele două generații de intelectuali ?
Răspunsul : după principiul dacă mie îmi este bine atunci și ție îți va fi bine ( ceva de genul dacă lași în pace leul și speri sa nu te atace sau mănânce căci nici tu îl ataci sau mănânci , dacă el vrea război și tu nu vrei asta nu înseamnă că și el nu vrea - greșit ).
Dar de fapt este un adevărat război de gherilă intre generații.
De ce război de gherilă?
Iată de ce :
1.fiecare om aflat în functia de conducere are cate unul sau mai multi copii care vor sa fie : doctori, profesori,medici, militar, etc, doar nu vrei ca propriul copil sa fie strungar,șofer de microbuz, autocamion, doar este o rușine acest lucru, nu este așa ?
2. actualii intelectualii, dîn inainte și după 1989, sunt oportuniști, adică le-ai dat un deget și ti-a luat toată mâna.
Un lucru care spun eu, ca fiind normal.
De ce ?
Pentru că au apărut discrepante enorme intre generații : firmele angajează persoanal fără experienta sau de pe bancile școlii, or personal care este și-a terminat stagiul de cotizație în câmpul muncii, presupunandu-se ca aceștia încă mai au o oarecare experienta în câmpul muncii, chiar dacă au făcut o oarecare pauză și nu au mai ținut legătură cu tot ce înseamnă lucruri noi cu vechiul job pe care l-au avut.
Astfel de multe ori se ajunge în cazuri diferite de buling, ba chiar bătăi între generatii, pe care persoanele aflate în posturi de conducere le ascund prin diferite tertipuri mai mult sau mai puțin legale, uneori chiar la limita legii.
Dovada fiind licențiaților în drept ( avocați, juriști, executori , etc ) care este foarte mare.
Doar așa se pot obține oarecum ușor bani, căutând limita legii.
Doi la mâna, pe data de 11.decembrie 2k16 s-a observat clar ca au apărut noi alianțe care văd prin a își trimite diverși reprezentanti în parlamentul țării.Reprezentanți care au primit votul colegilor de muncă, dar m-ai ales ale companiilor pe care le-au reprezentat până în momentul candidaturi în parlament.
Astfel ca suntem în cazul ale diverselor multinaționale și companii care au avut și primesc diverse facilități din partea patronului numărul 1, statul român.
Facilități despre care fiecare cunoaște mai mult sau mai puțin, ceea ce putem trage o singură concluzie la care nici nu vreau sa ma gândesc.

sâmbătă, 7 ianuarie 2017
Despre starea de urgență
Despre starea de urgență în caz de vânt, ninsoare și viscol.
Despre aceasta vreau sa va scriu câteva rânduri.
Iată a venit din nou iarna, drumurile sunt înzăpezite, ba chiar sunt blocate.
Ca în fiecare an vedem polițiștii care încearcă să îi anunțe pe participanții la trafic despre condițiile meteo și stare drumului. Ba chiar unele persoane trec de baricade, iar apoi strigă nu vine nimeni,etc.
Care ar fi cea mai simplă metoda de a îi oprii pe participanții la trafic?
Prin a bloca drumul cu tancuri sau autocamioanele armatei.
Vrei să treci mai departe până trece urgia?Atunci stai și aștepți și da la lopată.
Bineinteles ca cei care au fost prinsi pe drum trebuie sa astepte utilajele de zapezire.

marți, 3 ianuarie 2017
Despre gândirea de turmă
În această dimineață voi scrie câteva rânduri despre gândirea colectivă sau de turmă.
Gândirea colectivă sau de turmă se poate defini ca fiind o serie de idei comune ale unor oameni cu privire la o serie de probleme.
Prima gândire colectivă a fost exprimată de către Adam și Eva după ce au fost izgoniți din Rai.
Iar primele lor gânduri au fost ne este foame, ne este frig, trebuie să ne înmulțim.
Așa că au căutat de mâncare, s-au îmbrăcat și apoi au făcut copii.
După care au început să străbată lumea în toate direcțiile, iar apoi s-au stabilit pe un continent și si-au construit o casă și tot așa.
O altă gândire colectiva este modul în care oamenii au ales ca în ziua de Paști să îl elibereze pe Barabas și să îl crucificheze pe Iisus Hristos.
Alte gândiri de tip colectiv au fost :
1. Apartenenta la mișcarea hitlerista;
2. Apartenența la mișcarea populară postbelică;
3. Apartenența la ideologiile ale unui partid.
O altă gandire de tip colectivă este următoarea : tu ca persoană presupui ca eu ca persoană am un singur telefon, dar m-ai întrebat dacă am unul sau două telefoane înainte să tragi concluzia ?
Sau mașina pe care tocmai ti-ai cumpărat-o este roșie, iar o altăpersoană spune ca este roz, pe cine crezi in această dilemă ?
Sau dacă pe mine ma interesează știrile cu privire la un anumit subiect sau țară asta și înseamnă că aparțin acelei țări sau etnii?
Presupuii ca sunt hacker pentru că eu am dat un click dreapta și am văzut ceva ce nu trebuie să fie acolo, iar tu nu numai că ai văzut acel lucru dar pe deasupra tragi concluzii fără să știi că acel click dreapta exista de mult timp.
Simplu : presupuii că... fără să mă întrebi de ce fac acest lucru.
Iată câteva despre gandirea colectivă.
O zi plăcută în continuare să aveți!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)